Final de 2012

La fiecare sfarsit de an ma apuca o nostalgie.... Si tot in acelasi timp ma incearca un mare sentiment pe care nu reusesc sa il definesc, dar stiu ca implica multumire, speranta, recunostinta, constientizare si ambitie.
Trag linie si vreau sa enumar lucrurile pe care le-am invatat, pe care mi-am dat seama ca vreau sa le invat si ce am realizat :) Anul acesta e mai greu ca niciodata sa fac asta!
Au trecut doi ani si patru luni de cand tocesc strazile Bucurestiului si m-au invatat mai multe decat as fi vrut sau crezut vreodata. Cel mai important: m-au invatat cum sa ma cunosc eu pe mine si cum sa ma redescopar:) am venit un copil si m-am trezit azi dimineata uitandu-ma in oglinda si vazand o femeie in armonie cu ea insasi:) O femeie capabila de multe si incapabila de tot atatea.

Toamna la 2400 de metri

Cum vremea incepe sa fie din ce in ce mai frumoasa, nici noi nu prea reusim sa stam pe acasa. Si uite asa ne delectam cu soare din plin si atmosfera de toamna intretinuta de paduri ruginite si pajisti goale... Toamna aceasta nu am plecat foarte departe de casa. Nu am vrut, totusi, sa intrerupem, chiar acum, traditia de a iesi la plimbarea de toamna, asa ca am dat o fuga pana la Sinaia. Un traseu prea binecunoscut de noi dambovitetii. Nu am sa scriu prea multe de data aceasta, va las sa priviti cateva din fotografiile facute la 2400 de metri. 

Leapsa voluntariatului

Mai citisem pe bloguri despre chestia asta cu "leapsa" dar niciodata nu am inteles concret despre ce e vorba. Iata ca am primit si eu, astazi, leapsa si am zis sa raspund:). Se potriveste perfect, mai ales dupa o perioada aglomerata in asociatia unde voluntariez.

Prima asociatie/fundatie din Romania care iti vine in minte cand te gandesti la voluntariat este: BYP. Normal ca BYP, de un an de zile este asociatia langa care mi-am rasuflat ideile, mi-am pus pe masa problemele, mi-am dezvaluit temerile si tot impreuna le-am si depasit pe toate. M-am regasit in studentul care vrea, poate, dar nu stie ce sa faca cu viata lui, asa ca incercam sa ii ajutam si pe altii sa depaseasca momentul si sa ii dezvoltam in directia pe care ei si-o doresc.

(In)Diferenta

Ce inseamna pentru multi dintre noi sa fim diferiti? E o discutie pe care am purtat-o pana si la ora de curs practic engleza intr-o sala de peste 100 de studenti. Toti ne consideram diferiti. Ego-ul nostru o spune, societatea ,insa, nu.
Si ne spunem extravaganti pentru ca ne-am facut nu stiu ce freza sau pentru ca ne-am tatuat o chestie "geniala" sau mai stiu eu ce alte lucruri la fel de comune ca spalatul pe dinti si care tin totusi de imaginea noastra, de ego - in loc sa fim cu adevarat diferiti devenim din ce in ce mai comuni prin simplul fapt ca ne crestem aceasta idee care nu izvoraste dintr-un sens pur.
De curand, iau parte la un program de dezvoltare personala si profesionala ce ma va ajuta sa devin un bun trainer. Intr-una din sedintele noastre, discutam despre cum sa ne organizam trainingurile intr-un mod mai deosebit, Georgiana ne povestea una din experientele sale de la un alt curs pe aceeasi tema.

Voluntar

Voluntariez inca din generala, cand doamna profesoara de limba romana Daniela Gatlan se implica in orice activitate civica. Asa am participat la curatarea orasului, a curtii scolii, plantam copacei si desfasuram evenimente culturale. Tot dansa m-a facut sa imi doresc sa fac parte din Consiliul Elevilor de atunci, pentru simplul fapt ca puteam lua initiativa la nivelul scolii si asa o idee devenea simplu o activitate frumoasa de care se bucurau colegii mei si nu numai. Am inceput sa prind gustul vietii de voluntar.
Mai departe, in liceu, doamna profesoara de mate, Simona Zepisi, desfasura un proiect anti trafic de fiinte umane. Nu-mi amintesc concret motivul pentru care m-am inscris dar sunt convinsa ca a fost o chestiune de impuls, la inceput. Oameni noi, experiente noi, informatii, campanii, workshop-uri, evenimente de tot felul aveau sa ma intampine in viitorul apropiat. Ca sa fac o mica paranteza, orele de curs in sine si sistemul de invatamant prost au contribuit mult la detasarea mea de tot ce inseamna scoala (ceea ce ma face sa spun de multe ori ca am trecut prin liceu ca gasca prin apa sau sa realizez ca nu m-am ales cu nimic altceva decat cu o abilitate impecabila de a copia).

Povestea unui inel

De ceva timp imi tot iese in cale o povestioara despre cat de mare este valoarea noastra ca indivizi in aceasta lume... Pentru ca am trecut de mult de faza asta in care incerc sa realizez ce sunt eu pentru societate sau pentru cei apropiati, nu i-am acordat importanta cuvenita (prima greseala). Nu am povestit nimanui, nici macar nu am dat un share pe facebook sau ceva (a doua greseala). Si pentru ca cineva acolo pare sa insiste  pe aceasta poveste, foarte inteleapta de altfel, mi-am dat seama ca greseala cea mai mare pe care o fac destul de des si inconstient, este sa trec peste lucrurile care nu ma mai pot ajuta pe mine... fara sa ma gandesc ca poate ii ajuta pe altii. Asa ca randurile de mai jos sper sa va dea macar pentru cateva secunde o senzatie de revelatie si constientizare de sine. Suntem toti unici si pretiosi, nu lasati pe altii sa va caracterizeze, ci aratati-le voi adevarata infatisare fara a lasa loc de dubii!
 Lectura placuta!

Sweet 21

Ma obisnuisem deja cu gandul ca voi avea 21 de ani cat de curand. Imi place varsta asta mai mult decat oricare alta! 2-ul imi suna ca o a doua sansa: sa fac lucrurile de doua ori mai bine, de doua ori mai frumos pe o a doua carare ce nu mai are prefixul 1 dar vine cu experintele acestuia. 21 e varsta de la care numaratoarea continua terminand cu cifra 1. 1an plin de ambitii, 1 an plin de planuri si visuri dragute de indeplinit.

Vacanta

Astazi imi voi transforma blogul intr-un album foto in adevarul sens al cuvantului. Vreau sa impart cu voi una din cele mai frumoase vacante petrecute la malul marii. Cu bune cu rele, a fost foarte odihnitor. Dupa o vara plina de economii si mutari dintr-un cartier in altul chiar asteptam saptamana asta la mare. Se pare ca nu am asteptat-o degeaba :) Nu a fost de loc o vacanta tipica pe litoral. In sapte zile am stat doar jumatate de ora la plaja, nici macar nu am apucat sa folosesc lotiunea pentru soare. Dar nu am de ce sa ma plang. Am vizitat Delfinariul, Gradina Zoo, expozitia de pasari exotice, mini delta, Planetariul si o expozitie de reptile. Va recomand sa treceti si voi pe acolo, experienta este una tare frumoasa mai ales daca va plac animalele. 

Tiny capital

Ieri am stat in pat toata ziua. E clar ca nu asta face un om in plina vacanta la malul marii, dar starea de greata pe care mi-a dat-o portia zdravana de hamsi cu usturoi nu  m-a lasat sa fac nici doi pasi. Asa ca am profitat de televizorul din camera spre disperarea lui Sebi care se plictisea groaznic. Ce sa facem, avem gusturi diferite. Am urmarit printre altele, pe Discovery o emisiune care vorbea despre un nene tare destept, ce a descoperit el cum si din ce cauza s-a format Big Bang-ul. O teorie interesanta. Pe mine ma fascineaza tot ce tine de planete si univers. Nu stiu de ce, de unde... Ideea e ca de fiecare data pierd firul discutiei pentru ca ajung sa ma gandesc cat de mici suntem de fapt... gagalici, furnicute, particule care respira intr-un univers imens.

Timpul trece...

Suntem activi multe ore pe zi, unii si noaptea. Mereu facem cate ceva important sau mai putin important, iar in acelasi timp ne facem planuri pentru viitor: sa mergem la mare sau in delta, sa castig bursa aia, sau sa iau parte la proiectul ala, sa gasesc un intership tare, sa citesc aia etc...  Uneori chiar ne concentram prea mult pe viitor incat uitam de tot de noi, cei de acum sau cei care am invatat candva ceva... Eu uitasem de puterea cuvintelor, de zambete si flori si dimineti cu mult soare si seri inchise cu un pahar de vin... Le-am uitat! Pentru ca m-am gandit prea mult folosint "voi fi/ voi face". 

Uneori trebuie doar sa ne amintim :) Sa ne amintim ca acum e singurul moment in care suntem, traim, facem... Nimic altceva nu e mai important decat sa traiesti in prezent :)

Vroiam doar sa ne amintim!

P.S. Roxana stie o poveste frumoasa despre asta. Lectura placuta! 

Tequila si suc de lamaie

La inceput auzi despre asta... apoi, incepe sa te intereseze, curiozitatea iti bate in geam. Oare cum o fi? Si intrebi in stanga si in dreapta, citesti, te documentezi, asculti povesti ca in final sa o faci pur si simplu.

Eu... m-am asezat la o masa comod, ca si cum as fi stiut ce ma asteapta. De fapt, habar nu aveam! Am comandat un pahar. O licoare incolora, fina si foarte taioasa... frumos mirositoare, aromata usor cu suc de lamaie, turnata intr-un pahar deschis cu un picior lung si elegant. Am imbratisat paharul cu cele trei degete stangace ale mele si am degustat. Intepator dar prea provocator ca sa nu-l fi  baut pe tot.

Stomacul meu o lua razna de parca zeci de fluturi piromani s-ar fi jucat necontrolat. Incepeam  sa simt  acel gust acrisor al lamaii... atat de ciudat de placut. 

40 de motive sa zambesti zilnic

Oficial am intrat in vacanta! Gata examene, gata restrictii autoimpuse si griji facute mai de pomana pentru una alta ce tin de facultate. Azi lenevesc la cel mai inalt grad posibil pentru ca merit. De maine lucrurile se vor schimba radical. Abia asteptam vara asta "libera" pentru a-mi planifica inca 3874273653 de lucruri de facut/invatat/experimentat/citit/vizitat/exersat etc... 

Azi am aflat din revista Kudika 40 de motive ce ne indeamna, pe noi femeile, sa zambim :)

Dupa numarul 17 am fost total cucerita! 

Sa aveti o vara frumoasa!

Colectionar de amintiri

De azi nu mai imi fac planuri, vreau doar sa colectionez amintiri pe care sa le strang intr-un pumnic umezit de un amalgam de emotii cu care ma bucur ca am cu cine sa le impart :) Nu mai conteaza daca totul imi iese perfect, vreau doar peste ani multi sa raman cu ochii fixati pe un apus de soare cald si sa-mi sorb dulceata din cescuta mea cu ceai. Sa privesc in urma si sa zambesc pentru zilele calde de vara ce vor trece pe nerasuflate, sa rad cu pofta de prostiile si greselile pe care sunt pe cale sa fac acum si sa fiu mandra de tot ceea ce insemn eu, pana la ultimul rid de langa pleoapa. Am un singur target si doar pe acesta vreau sa il indeplinesc :) 

Despre fericire si probleme

Citeam acum ceva vreme pe un alt blog despre asta si sincer, la inceput, am crezut ca imi va servi pe tava inca un cliseu despre cum poti sa ai o viata fericita. Spunea intr-un mod cat se poate de simplist ca primul pas catre fericire inseamna  "sa transformi problemele intr-o 'experienta pozitiva' si sa inveti sa traiesti cu ele ca si cu o tomoare benigna." Apoi urmeaza, dupa cum spune ea, doi pasi simpli pe care trebuie sa ii urmam: sa aflam ceea ce ne face fericiti si sa invatam sa traim in felul asta.

Pe mine m-a inspirat acest articol pe care apropo, daca vreti sa il aprofundati il gasiti aici. 

Nu am sa incerc sa scriu mare lucru despre conceptul de a fi fericit, fiecare dintre noi e fericit in papucii lui si ce e fericire pentru mine nu e pentru tine si invers.  

Eu insami si Oratorica

Invatam zi de zi cum sa ne descoperim. Ne ascundem experientele sub diverse tehnici pe care le consideram un tipar, un gen de "asa se face". Cautam sa ne invete altii cum si ce sa credem ca suntem sau ce am vrea sa fim. E o prostie! Intuitia este ceea ce imi place mie sa numesc "adevaratul eu", asta pentru ca atunci cand ne ascultam sentimentele ne descoperim cu adevarat. 

Cu ceva timp in urma, incercam sa-mi reabilitez imaginea  propriului ego asupra mea  prin diverse tehnnici pe care le citisem sau auzisem. Simteam constant ca ceva nu ma multumeste pe deplin. Era o particica din mine care urla continuu si eu nu o auzeam (ca sa revin la conceptia mea despre faptul ca uitam lucruri si de aceea devenim tristi sau mai bine zis ignoranti cu noi insine). Normal ca uitasem si de faptul ca exista mereu Cineva care are grija sa ne dam cu capul de toti peretii, sa umplem  cu lacrimi tone de batiste, ca mai apoi sa ne demonstreze cat de mult gresim cand nu avem incredere in El ca totul va merge conform destinului sau planului. Si ne trezim intr-o zi insorita ca toate lucrurile merg in directia buna, de fapt. 

Azi e 15 martie!

Azi nu sunt eu! Azi e doar o Tina care stie sa scrie cuvinte in linie dreapta pe un perete gol care poate fi citit de oricine fara ca azi sa o intereseze cine e acel cineva. Azi e Joi, ziua mea norocoasa! Azi pare ca s-a implinit un an de cand se tin gandurile rele de mine si tot azi realizez ca m-am scuturat de ele! 

Imi iau ramas bun de la neincredere si imi dau doua palme bine meritate. Azi am tras concluzii si am realizat ca ma maturizez. Azi, am senzatia ca e ziua mea!

Azi stiu cui sa ii multumesc pentru ca sunt asa cum sunt. Mi-am amintit alaturi de altii ca mine, cum am pasit eu prima data in viata asta de voluntar. Ma bucur ca sunt exemplul concret al omului care nu s-a ales cu nimic din invatamantul de stat, dar care si-a format o viitoare cariera prin voluntariat. Mi-am ascultat intuitia si am ales cu sufletul ceea ce vreau sa fac. Azi, realizez ca sunt un om norocos!

Simt ca ma maturizez pentru ca am invatat sa ma privesc in oglinda si sa ma analizez  obiectiv si subiectiv.

Femeia lui Teru Miyamoto

Agitatia care m-a cuprins inca de la inceputul anului, nu prea mi-a mai permis sa ma ocup si de lucruri mai... pentru sufletul meu, sa zic. Inca de prin preajma Craciunului, primisem in dar o carte scrisa de Teru Miyamoto, un scriitor venerat in Japonia pentru delicatetea cu care aseaza cuvintele pe foaie. Ocupata cu lectura obligatorie pentru cursul de literatura engleza de la facultate, am lasat cadoul de-o parte pentru dupa sesiune. Brocart de toamna este un roman format din scrisorile a doi oameni divortati de zece ani. Intamplator se revad si de aici incepe corespondenta. Scrisorile lor relateaza viata pe care au trait-o, cu bune, dar mai mult cu rele. Se vorbeste despre dragostea adolescentina si

Virginitatea

Pentru unii, virginitatea este doar un himen intreg. Cu ce rost pun acest pret?

Ne nastem imbalsamati in inocenta si nevinovatie. Ceasul ticaie, fie ca vrem sa realizam sau nu. Fiecare secunda ne face sa pierdem in urma noastra cate putin din noi. Ne schimbam si suntem ceea ce vrem sa fim cu fiecare ticait constientizat. Inaintam si ne recreem lasand de multe ori  fragmente din inocenta noastra in urma.

In lumea mea mica, uneori timpul dispare sub imbratisari nocturne. Cu trupuri gafainde, incerc sa simt cum ma pierd printre batai de inima. Amortita, ma ridic si-mi lipesc obrazul de-un trunchi maruntel. Ascult cum trece vremea... Sunt alintata precum un copil jucausi si mangaiata pe alunita obrazului ca o printesica. Adulmec mireasma trandafirilor rosii si visez la nopti... uneori haotice, alte ori racoritoare. Imi place sa descopar lumea si sa ma las descoperita.Si nu este o senzatie de deja-vu daca tremur de fiecare data ca si cum as fce-o ca pentru prima oara. Sunt doar eu care ma zbat sub un trup care ma iubeste. E doar inocenta copilareasca care nu permite dezvirginarea sufletului in timp...

Doar e 1 martie!

De obicei, primavara este asociata cu sentimentul acela de renastere si dezmortire, dar eu devin melancolica. Ce-i drept, ma ambitionez sa fac lucruri diverse de care in timpul iernii m-am suprimat, dar asta nu inseamna ca sunt la fel de vie ca in alte anotimpuri. Proaspat iesita din febra sarbatrilor de iarna cand toata lumea isi aminteste de copilarie si lucrurile frumoase petrecute atunci, devin visatoare cand vine vorba de sarbatoarea iubirii. Fac tot felul de planuri si surprinze incercand mereu sa obtin reactia pe care mi-o doresc, iar la final ma bucur ca imi  iese. Primavara ma plaseaza in zona miturilor si a traditiei. Ma bucur, o spun din nou, ca oamenii inca mai pun pret pe martisor si ca unii devin curiosi in privinta povestii lui. In drum spre facultate  am zambit de fiecare data cand am zarit cate un baiat emotionat care isi astepta iubita cu lalele in mana sau un mic cadou atasat martisorului. Foarte dragut, ma emotioneaza mereu!

Astazi, la facultate am daruit si eu martisoare fetelor. Erau magulite de gest si incercau sa se scuze pentru ca ele nu au nimic de oferit inapoi. In acel moment aveam in suflet doua sentimente atat de contradictorii: eram foarte emotionata de faptul ca am facut o bucurie, dar si trista pentru ca in ziua de azi nu mai concepem sa fie cineva dragut cu noi fara a primi ceva in schimb. Povestea a continuat rugandu-ma sa le leg eu

Dragobetele saruta fetele!

Facand o comparatie intre sarbatoarea nostra si cea occidentala, aflam ca Valentine’s Day a aparut in Marea Britanie in anul 1847. Obiceiul era ca barbatii sa ofere doamnelor si domnisoarelor o felicitare pentru a-si arata respectul si admiratia fata de dansele.  Un secol mai tarziu, aceasta sarbatoare a patruns si pe continentul american si de acolo, la noi si in toata lumea.

Dragobetele, fiul Dochiei, era zeul dragostei şi al bunei dispoziţii. El  nu incurajeaza doar dragostea intre cupluri ci orice forma de iubire: pentru semeni, natura, animale, plante si alte lucruri frumoase. Ziua Dragobetelui este cea în care oamenii trebuie să aibă grijă de toate orătăniile din ogradă, dar şi de păsările cerului. În această zi nu se sacrificau animale pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor. Dragut este ca barbatii nu au voie sa isi supere sotiile pentru ca le va merge rau tot anul.

Cutiuta muzicala

E atata amorteala in jurul meu si mai ales in mine! Tot ce mai anima camera asta goala sunt perusii  din colivia verde. Am intepenit de mult in fata unui monitor alb. Mi-e foame...si ce daca? Frigiderul e atat de departe... Ascult obsesiv o melodie ce m-ar fi facut sa plang mult daca as fi ascultat-o in urma cu un an, doi. Acum, versurile nici nu le bag in seama, imi place linia melodica... de parca as fi deschis o cutiuta muzicala cu caluti invartind doi copii ce se tin de mana strans, tematori. Fara sa realizez, mimez uneori cuvinte si ma pierd... Imi vine in minte un dialog purtat pe scaune, in urma cu doi ani, intr-un  microbuz ce se indrepta spre Targoviste. Vorbeam despre Bucuresti, un oras unde trecutul meu nu mai incapea. Habar nu aveam ce discutie prosteasca purtam atunci. Rosteam atatea cuvinte mari, noi, doi oameni mici... 

Acum, doar zambesc. Nu as schimba nimic! Imi place mult ca zambesc! Sunt impacata cu mine si tot ceea ce este al meu.

Invat zi de zi sa accept totul asa cum este: oameni, trecuturi si amintiri. :)

Nu-i doar o lista cu nume, e viata mea!

Am uitat gustul zilelor in care nu aveam timp nici macar sa servesc cina impreuna cu ai mei. De mult nu am mai servit cafeaua in Paty, grabita de teama sa nu intarzii la intalnirea din amfiteatru sau la ora de mate... Era atat de dulce trezitul de dimineata si discutia repezita cu centralista de la Coba Taxi. In scurt timp, toti taximestristii stiau ca fata de pe Nae Ion intarzie cel putin 10 minute la comanda. Drumul pana la scoala era condimentat cu teama de a nu intarzia la ore; de obicei se intampla sa intru in clasa cu putin inaintea

Doar o cana cu ceai

Nu imi doresc nimic special. Ideal ar fi sa primesc un pupic sfios incurcat de fata de perna pe care dorm. Inainte, credeam ca somnul  e o risipa totala de timp. Acum il irosesc visand. Se intampla saptamanal, sau poate mai des de atat, sa vreau sa raman singura, nu izolata de restul lumii, doar cu el stand absent pe canapea. Nu vreau sa discutam nimic, n-am chef! Sa ascultam linistea de la parter si sfaraitul din ibric. Un ceai de tei care sa imi gadile buzele, mai multa miere...Sa aruncam cateva cuvinte in cana si apoi sa amestecam cu lingurita pana se topesc. Ce dulce e acum! A mai ramas dar aburul calai prelins pe coada ochiului meu. O geana il tine strans sa nu alunece.