Doar e 1 martie!

De obicei, primavara este asociata cu sentimentul acela de renastere si dezmortire, dar eu devin melancolica. Ce-i drept, ma ambitionez sa fac lucruri diverse de care in timpul iernii m-am suprimat, dar asta nu inseamna ca sunt la fel de vie ca in alte anotimpuri. Proaspat iesita din febra sarbatrilor de iarna cand toata lumea isi aminteste de copilarie si lucrurile frumoase petrecute atunci, devin visatoare cand vine vorba de sarbatoarea iubirii. Fac tot felul de planuri si surprinze incercand mereu sa obtin reactia pe care mi-o doresc, iar la final ma bucur ca imi  iese. Primavara ma plaseaza in zona miturilor si a traditiei. Ma bucur, o spun din nou, ca oamenii inca mai pun pret pe martisor si ca unii devin curiosi in privinta povestii lui. In drum spre facultate  am zambit de fiecare data cand am zarit cate un baiat emotionat care isi astepta iubita cu lalele in mana sau un mic cadou atasat martisorului. Foarte dragut, ma emotioneaza mereu!

Astazi, la facultate am daruit si eu martisoare fetelor. Erau magulite de gest si incercau sa se scuze pentru ca ele nu au nimic de oferit inapoi. In acel moment aveam in suflet doua sentimente atat de contradictorii: eram foarte emotionata de faptul ca am facut o bucurie, dar si trista pentru ca in ziua de azi nu mai concepem sa fie cineva dragut cu noi fara a primi ceva in schimb. Povestea a continuat rugandu-ma sa le leg eu
snuruletul de mana, nestiind ca doar un baiat drag lor poate face asta si ca pentru a le purta noroc trebuie sa fie pus pe mana stanga. Prin facultate, am vazut foarte putine fete cu martisor in piept, desii sunt sigura ca aveau cateva  in geanta. In rest, ziua a decurs simplu, fara aluzii la martic sau babe. Apropo de babe, oamenii nu mai stiu cum se calculeaza baba fiecaruia, am fost dezamagita sa aflu ca unii nici macar nu-si mai aminteau concret despre ce e vorba. Aceste mici detalii fac sarbatoarea mai savuroasa!

Sunt la faculate si aici invat despre culturile altor popoare si despre limba lor. Aud zilnic studenti care discuta traditiile altor tari, dar de ce o lasam de-o pate pe Romanica noastra? Ca avem problemele noastre civice, sociale, financiare etc... Nu avem scuze!

Ma bucur ca am crescut la tara, la bunica! Ma bucur ca am vazut cum cresc ghioceii din zapada, ca am stiut sa ascult zumzetul albinelor amortite sau sa privesc mugurii copacilor cum iau nastere. Am avut privilegiul sa nu citesc miturile mioritice, ci sa le ascult din gura batranilor si va spun sincer ca au alt farmec.

Devin melancolica  cu gandul ca sunt parte din generatia anilor 90, sau cum imi place mie sa aud generatia cu cheia la gat. Pe atunci 1 martie era emotionant. Pe atunci primeam martisoare de la toti colegii din clasa si alergam prin scoala dupa baiatul de care imi placea incercand sa il conving sa-mi lege snuruletul martisorului. Atunci mi se cerea prietenia cu obrajii rosii si mana tremurand de emotii. Ca semn al dragostei primeam ghiocei sau zambile cumparati din banii de mancare. Vremurile acelea erau pline de speranta, incredere si libertate. Acum am ramas doar o societate prea grabita, prea ocupata si prea superficiala... Daca n-ar fi vanzatorii ambulanti de flori si martisoare, oare cine ar impodobi orasele? Oare ne-am mai aminti de sarbatri de genul acesta daca nu ar mai exista comerciantii?