Eu insami si Oratorica

Invatam zi de zi cum sa ne descoperim. Ne ascundem experientele sub diverse tehnici pe care le consideram un tipar, un gen de "asa se face". Cautam sa ne invete altii cum si ce sa credem ca suntem sau ce am vrea sa fim. E o prostie! Intuitia este ceea ce imi place mie sa numesc "adevaratul eu", asta pentru ca atunci cand ne ascultam sentimentele ne descoperim cu adevarat. 

Cu ceva timp in urma, incercam sa-mi reabilitez imaginea  propriului ego asupra mea  prin diverse tehnnici pe care le citisem sau auzisem. Simteam constant ca ceva nu ma multumeste pe deplin. Era o particica din mine care urla continuu si eu nu o auzeam (ca sa revin la conceptia mea despre faptul ca uitam lucruri si de aceea devenim tristi sau mai bine zis ignoranti cu noi insine). Normal ca uitasem si de faptul ca exista mereu Cineva care are grija sa ne dam cu capul de toti peretii, sa umplem  cu lacrimi tone de batiste, ca mai apoi sa ne demonstreze cat de mult gresim cand nu avem incredere in El ca totul va merge conform destinului sau planului. Si ne trezim intr-o zi insorita ca toate lucrurile merg in directia buna, de fapt. 

Azi e 15 martie!

Azi nu sunt eu! Azi e doar o Tina care stie sa scrie cuvinte in linie dreapta pe un perete gol care poate fi citit de oricine fara ca azi sa o intereseze cine e acel cineva. Azi e Joi, ziua mea norocoasa! Azi pare ca s-a implinit un an de cand se tin gandurile rele de mine si tot azi realizez ca m-am scuturat de ele! 

Imi iau ramas bun de la neincredere si imi dau doua palme bine meritate. Azi am tras concluzii si am realizat ca ma maturizez. Azi, am senzatia ca e ziua mea!

Azi stiu cui sa ii multumesc pentru ca sunt asa cum sunt. Mi-am amintit alaturi de altii ca mine, cum am pasit eu prima data in viata asta de voluntar. Ma bucur ca sunt exemplul concret al omului care nu s-a ales cu nimic din invatamantul de stat, dar care si-a format o viitoare cariera prin voluntariat. Mi-am ascultat intuitia si am ales cu sufletul ceea ce vreau sa fac. Azi, realizez ca sunt un om norocos!

Simt ca ma maturizez pentru ca am invatat sa ma privesc in oglinda si sa ma analizez  obiectiv si subiectiv.

Femeia lui Teru Miyamoto

Agitatia care m-a cuprins inca de la inceputul anului, nu prea mi-a mai permis sa ma ocup si de lucruri mai... pentru sufletul meu, sa zic. Inca de prin preajma Craciunului, primisem in dar o carte scrisa de Teru Miyamoto, un scriitor venerat in Japonia pentru delicatetea cu care aseaza cuvintele pe foaie. Ocupata cu lectura obligatorie pentru cursul de literatura engleza de la facultate, am lasat cadoul de-o parte pentru dupa sesiune. Brocart de toamna este un roman format din scrisorile a doi oameni divortati de zece ani. Intamplator se revad si de aici incepe corespondenta. Scrisorile lor relateaza viata pe care au trait-o, cu bune, dar mai mult cu rele. Se vorbeste despre dragostea adolescentina si

Virginitatea

Pentru unii, virginitatea este doar un himen intreg. Cu ce rost pun acest pret?

Ne nastem imbalsamati in inocenta si nevinovatie. Ceasul ticaie, fie ca vrem sa realizam sau nu. Fiecare secunda ne face sa pierdem in urma noastra cate putin din noi. Ne schimbam si suntem ceea ce vrem sa fim cu fiecare ticait constientizat. Inaintam si ne recreem lasand de multe ori  fragmente din inocenta noastra in urma.

In lumea mea mica, uneori timpul dispare sub imbratisari nocturne. Cu trupuri gafainde, incerc sa simt cum ma pierd printre batai de inima. Amortita, ma ridic si-mi lipesc obrazul de-un trunchi maruntel. Ascult cum trece vremea... Sunt alintata precum un copil jucausi si mangaiata pe alunita obrazului ca o printesica. Adulmec mireasma trandafirilor rosii si visez la nopti... uneori haotice, alte ori racoritoare. Imi place sa descopar lumea si sa ma las descoperita.Si nu este o senzatie de deja-vu daca tremur de fiecare data ca si cum as fce-o ca pentru prima oara. Sunt doar eu care ma zbat sub un trup care ma iubeste. E doar inocenta copilareasca care nu permite dezvirginarea sufletului in timp...

Doar e 1 martie!

De obicei, primavara este asociata cu sentimentul acela de renastere si dezmortire, dar eu devin melancolica. Ce-i drept, ma ambitionez sa fac lucruri diverse de care in timpul iernii m-am suprimat, dar asta nu inseamna ca sunt la fel de vie ca in alte anotimpuri. Proaspat iesita din febra sarbatrilor de iarna cand toata lumea isi aminteste de copilarie si lucrurile frumoase petrecute atunci, devin visatoare cand vine vorba de sarbatoarea iubirii. Fac tot felul de planuri si surprinze incercand mereu sa obtin reactia pe care mi-o doresc, iar la final ma bucur ca imi  iese. Primavara ma plaseaza in zona miturilor si a traditiei. Ma bucur, o spun din nou, ca oamenii inca mai pun pret pe martisor si ca unii devin curiosi in privinta povestii lui. In drum spre facultate  am zambit de fiecare data cand am zarit cate un baiat emotionat care isi astepta iubita cu lalele in mana sau un mic cadou atasat martisorului. Foarte dragut, ma emotioneaza mereu!

Astazi, la facultate am daruit si eu martisoare fetelor. Erau magulite de gest si incercau sa se scuze pentru ca ele nu au nimic de oferit inapoi. In acel moment aveam in suflet doua sentimente atat de contradictorii: eram foarte emotionata de faptul ca am facut o bucurie, dar si trista pentru ca in ziua de azi nu mai concepem sa fie cineva dragut cu noi fara a primi ceva in schimb. Povestea a continuat rugandu-ma sa le leg eu