Ne nastem imbalsamati in inocenta si nevinovatie. Ceasul ticaie, fie ca vrem sa realizam sau nu. Fiecare secunda ne face sa pierdem in urma noastra cate putin din noi. Ne schimbam si suntem ceea ce vrem sa fim cu fiecare ticait constientizat. Inaintam si ne recreem lasand de multe ori fragmente din inocenta noastra in urma.
In lumea mea mica, uneori timpul dispare sub imbratisari nocturne. Cu trupuri gafainde, incerc sa simt cum ma pierd printre batai de inima. Amortita, ma ridic si-mi lipesc obrazul de-un trunchi maruntel. Ascult cum trece vremea... Sunt alintata precum un copil jucausi si mangaiata pe alunita obrazului ca o printesica. Adulmec mireasma trandafirilor rosii si visez la nopti... uneori haotice, alte ori racoritoare. Imi place sa descopar lumea si sa ma las descoperita.Si nu este o senzatie de deja-vu daca tremur de fiecare data ca si cum as fce-o ca pentru prima oara. Sunt doar eu care ma zbat sub un trup care ma iubeste. E doar inocenta copilareasca care nu permite dezvirginarea sufletului in timp...
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu