Ma aflu in a doua zi din tabara Infospeed, tabara de Atentie si Concentrare. Tabara in care copiii lucreaza zilnic exercitii pentru marirea coeficientului de atentie si concentrare. Printre acestia, sunt si pitici de doar 4 anisori, dar si tineri elevi de 14 sau 15 ani. Programul este flexibil si placut pentru toata lumea, doar impreuna cu copiii l-am stabilit. Nu facem nimic de capul nostru, totul se negociaza, pentru ca le respectam dorintele si suntem aici in primul rand pentru ei.
Pentru mine este o provocare imensa. Am fost in tabere de-a
lungul anilor de liceu si facultate, tabere de relaxare sau invatare… dar in
fiecare dintre ele am fost participant, cursant. De data aceasta nu sunt doar
organizator, ci si gazda, iar odata ajunsi
aici, Vlad m-a anuntat ca voi avea si o alta indatorire. Voi fi
trainerul unei grupe de pitici pentru cele cinci zile.
Nu am avut ocazia sa lucrez pana acum cu copiii. Sunt putin
agitata in privinta asta. Singura experienta cu scolarii pe care o am, este
dobandita de pe vremea liceului cand sustineam cursuri peer education impreuna
cu cei de la ANA, pentru prevenirea de
droguri usoare. Am avut cateva ore la clasele a 5-a si a 8-a. Dar atat. In
teorie stiu cum stau lucrurile, cum e preferabil sa abordam o astfel de
situatie, cum sa ma adresez lor si mai ales cum timp de doua ore sa ii tin
prinsi in activitate fara sa simta ca depun un pic de efort…
La ora 10 toti piticii de pana in 8 ani asteptau cuminti la
masa de lucru sa primeasca mapa lor cu exercitii. Am stabilit regulile,
contextul si setul de exercitii si ne-am apucat de treaba. Cei mai mari
terminau mai repede si incepeau sa se
intreaca in raspunsuri, altii mai mici, umpleau foile de culori, fluturasi sau
masinute dintr-un exces de creativitate neexplorata. Am desenat cea mai
frumoasa amintire din ziua de ieri, am gasit drumul prin labirint catre comoara
printului, am cautat diferente intre desene si ne-am distrat numarand avioane.
Pentru ei nu stiu cat de solicitant a fost intreg exercitiul de doua ore, ce-I
drept, dupa o ora si jumatate nu mai puteau sta pe bancute si i-am scos la
joculete de vigilenta. Pentru mine nu a fost doar un exercitiu extrem de
atentie si concentrare catre fiecare copil in parte, catre fiecare nevoie,
cerinta, evaluare, grija, urmarire si corelare a intregii echipe, a fost un
prag, o credinta limitativa pe care am reusit datorita copiilor sa o
indepartez.
Am lucrat doar cu studenti pana acum si dintr-o data am
primit instantaneu o grupa de 14 pitici cu care trebuie sa lucrez. M-am
speriat. Nu credeam ca am sa ii fac fata, dar probabil tocmai pentru ca nu am
avut timp de procesare, mi-a fost atat de usor sa intru in rand cu ei, sa fiu
acolo pentru ei, printre ei. Au simtit asta, mi-au facut complimente si sincer
va spun, sunt de o mie de ori mai sincere si mai frumoase decat ale oamenilor
mari. Nu m-am simtit doar un trainer
bun, am fost eroul lor, muza lor, parte
din sufletelul lor mic si inocent. Doar un multumesc ca acesta poate sa te
integreze intr-o lume simpla si jucausa ca a lor. Am crezut ca lumea copiilor e
un taram zgomotos, plin de jucarii pompoase si prostioare…m-am inselat!
Am invatat atat de multe in doar doua zile de stat cu
piticii nostrii. Urmeaza inca 10 zile in lumea copiilor. Ce prostie este
maturizarea! Ce frumos e sa fii copil, ce frumos e sa te joci fara un tel, doar
de placere, sa alergi de drag, sa ajuti din pura vointa si sa imbratisezi din
suflet.
Ce frumos este sa fii inconjurat de copii de dimineata pana
seara, sa ii vezi tot timpul jucandu-se in jur, razand si mai ales…ce dragut
este cand te amuza “marile lor probleme”.
Va salut oameni maturi si va transmit un singur mesaj:
priviti atent in jurul nostru si invatati de la copii!
Cu drag, din lumea celor mici.
1 comentarii:
Mergi mai departe.asa progresezi.
Trimiteți un comentariu