Copii în goana după note mari - adulți dependenți de validare

Uneori îmi pare că traiesc într-o lume plină de oameni care se pregătesc continuu. Ne pregătim de muncă, de școală... să devenim profesioniști, anteprenori. Mă pregătesc pentru ziua mâine, pentru nu știu ce curs sau nu știu ce vreme. Ne pregătim pentru ceva ce sperăm că se va întâmpla. Și cu toate astea, impresia mea e că ne simțim totdeauna nepregătiți.

Îmi amintesc încă de pe vremea când eram elevă. După un weekend plin de teme la mate și compuneri de scris la română, când ajungeam la școală, chiar dacă știam că m-am pregătit, tot stăteam cu inima cât un purice până primeam o notă sau un simplu "Bravo!". Căutam validare peste tot, acasă, în grupul de prieteni, școală și alte medii de învățare.

Mare parte din copii cresc în felul ăsta, iar apoi devin adulți de felul ăsta. Mereu în goana unei performanțe de validat de către oamenii din jurul lor.

Peste 70% din școlile lumii au ca metodă de evaluarea notarea elevului pe baza răspunsurilor sale. În felul acesta copilul înțelege că părerea sa despre rezultatele sale este neinportantă și că nu se poate autoevalua și valida singur, căci nu e locul lui să facă asta. Rolul ăsta e deja ocupat de cei din jurul său: profesori, părinți, prieteni... Cresc copii singuri și dependenți de părerea și ghidajul celor din jurul său. Cresc adulți cu frică de a lua decizii, cu teama de greșeală, cu o părere plastică despre cine sunt ei, ce sunt în stare să facă și ce nu.

Când cel de-al doilea Război Mondial tocmai luase sfârșit, Loris Malaguzzi, psiholog și pedagog la școala din Reggio Emilia, Italia, a realizat că societatea de care umanitatea are nevoie nu mai poate fi construită pe același principii pedagogice. 
A întors totul cu susul în jos și a spus:

Copiii sunt capabili să-și construiască propria modalitate de învățare. - în funcție de interesele și îndeletnicirile lor naturale.

Copiii se înțeleg pe ei înșiși și își definesc locul în lume pe baza interacțiunilor cu ceilalți - sunt stimulați să lucreze în grupuri și să descopere noul prin munca lor.

Copiii sunt comunicatori - sunt încurajați să se exprime, să-și spună punctul de vedere și să își adreseze propriile întrebări.

Adultul este mentor și ghid - adultul este acolo pentru copil doar ca observator și ca sprijin în învățare. Documentează transformările copilului și menține o relație apropiată cu părintele.

Mediul este al treilea profesor - lumină, culoare, textură... Sala de clasă, locul de joacă, spațiile comune, toate alcătuiesc un univers ce favorizează învățarea și stimulează simțurile.

Evaluarea - constă într-un proces de reflecție zilnic și apoi periodic, unde profesorul este doar un bun ascultător.

Acest sistem avea să devină o metodă de predare îndrăgită în întreaga lume cu un nume simplu: Reggio Emilia. Copiii care au parte de o astfel de educație cresc copii precum Lary Page și Sergey Brin - fondatorii Google, Will Wright - creator joc video Sims, Jimi Wales - fondator Wikipedia, Steve Jobs - fondator Apple, iar lista continuă cu alți oameni marcanți ai noii ere. Oameni care caută să-și valideze ideile, nu identitățile.

Mă întreb atunci pe bune, pentru ce ne pregătim copiii de fapt de încă-i mai ducem la școală?

Frică și iubire

Neale Donald Walsh  spune că oamenii acţionează din două spaţii: frică sau iubire. În fond, la baza tuturor alegerilor pe care le facem, conştient sau inconştient, stă unul dintre aceste sentimente.

Împărtăşesc cu voi faptul că de ceva timp am prins un nou obicei. După ce termin o carte de citit, îmi iau câteva notiţe, aşa.... doar pentru mine. Am un gen de agenda a sufletului meu, unde îmi notez în mod simandicos câteva idei, citate sau mici rezumate din carte. Deschid aceasta agendă când vreau să mai scriu ceva dintr-o carte, când vreau să notez un citat, când vreau să îmi pun dorinţe sau să scriu recunoştinţe. Sunt rânduri care pentru mine înseamnă mult, sau care mă fac să înţeleg cu totul şi cu totul altceva ori de câte ori le citesc.

Tot ce faci astăzi te face cu adevărat fericit?

Deschid larg frigiderul și privesc de parcă nu l-am mai văzut niciodată până acum atât de rece. Am de ales între un pahar de lapte sau o cutie de energizant. Sunt pusă să aleg între o noapte lungă sau una odihnitoare. Am tendința de a închide ușa în ideea că mă mai gândesc eu ce să fac, apoi realizez că intru din nou în același cerc vicios în care amân lucruri pentru a le evita. Ok, energizant să fie!
De obicei nu am așa ceva în casă, e o excepție. Nici cafea nu am...daca din întâmplare într-o altă noapte aș avea aceleași două variante în minte și aș alege să rămân trează oare cu ce m-aș alimenta?
În nopți ca asta mă așez pe-un tamburel în fața unui așa-zis birou, improvizat. Îmi amintesc cu ani în urmă, tot in nopți ca asta, tot cam pe după miez de noapte, mă așezam la biroul meu de acasă cu un stilou în mână și scriam.

Cum să îți începi săptămâna

Astăzi a plouat mocăneşte fără încetare şi totuşi, am fost fericită şi entuzismata ca un copil mic care răsfoieşte o carte de poveşti nouă. S-au întâmplat multe schimbări în lumea mea mică, lucruri de care m-am bucurat mai mult sau mai puţin, dar care în final au condus la cine sunt astăzi. Şi iată că am reuşit, după aproape doi ani în care am testat tot felul de reţete, am exersat o grămadă de paşi, am experimentat o mulţime de idei. Rodul muncii mele îl văd în oglindă şi mă bucur tare că zâmbesc.

Astzi este prima zi în care descopăr lumea aşa cum e ea la 22 de ani.  Puţin obositoare şi foarte morocănoasă. Metrouri neanimate, case necolorate, oameni fără chipuri, totul cuprins de un ropot zgomotos de ploaie. Domni la costum grabitindu-se-n exces, doamne cochete sub umbrele celebre, copii sclifosiţi şi căţei obosiţi de picuri, toate sub acelaşi cer înorat.

Albumul amintirilor de toamna

Printre proteste pentru Rosia Montana, caini maidanezi, copii neajutorati si oameni tristi, mi-am amintit cu mahnire ca traiesc cea mai frumoasa perioada a anului. Toamna! Toamna si minunatele sale culori... brize tomnatice, geruri usoare de ingheata doar varful nasului. Acea toamna care aduna pasarile calatoare in stoluri ce pornesc spre tarile calde, ce aduna scolarii in uniforme defiland pe strazi si in tramvaie. Dulcea toamna cu mere coapte si aromate cu putina miere de flori de camp. Septembrie si ai sai fluturi maronii, tomnitele, apusuri aurii, nori pufosi, miros de frunze uscate, fosnete de pasi in parcuri reci si inserari timpurii.
Astazi m-am rasfatat cu amintiri frumoase ale  lui septembrie din anii trecuti. Am revazut poze, mi-am retrait aniversarile si inceputurile de scoala, de drumuri si planuri creeate pe termen lung.
M-am amuzat, am chicotit copios alaturi de oameni dragi cu nume de Marii, am petrecut timp frumos alaturi de oameni frumosi.

Ne plănuim viața sau o alegem?

E o vorbă care spune că cei din zodia balanță când nu au probleme îşi fac ei singuri. Nu ştiu să-mi dau cu părerea dacă e adevărată sau nu, cert e că atunci când am o viaţă liniştită mă plictisesc şi parcă le caut cu lumânarea. Când să zic hop că am scăpat de una, mă gândesc eu la alta...şi uite aşa viaţa mea se scurge uşor către 22 de ani frumoşi şi plini de diverse faţade ale vieţii zugrăviţi în tot felul de culori.
Cel mai mult mă amuză seriozitatea cu care îmi propun obiective la fiecare început de an şi apoi, privind în urmă, după un timp, îmi dau seama că viaţa nu înseamnă obiective, scopuri, planuri şi strategii ci că se rezumă la alegeri. Ce alegi azi devine realitate mâine şi poimâine un drum pe care păşeşti până la următoarea alegere ...şi tot aşa.

În urmă cu un an, vorbeam despre sweet 21. O vârstă pe care o simţeam ca o a doua şansă pentru un nou început. Şi mă vedeam peste un an, pe vremea asta, încă voluntar în BYP desfăşurând proiecte şi susţinând traininguri, pregătindu-mă intens pentru o carieră în HR. Eram convinsă că între timp mă voi muta  într-o super garsonieră şi voi avea şi mult visatul beagle, că vara asta voi vizita Timişoara şi Sarmisegetuza, iar spre toamnă Veneţia. Făceam planuri şi mă gândeam ce proiecte aş putea face cu micul ONG nou înfiinţat. Lista e lungă dar nimic din toate planurile nu s-au îndeplinit. Nimic.
Imediat după ziua mea planurile s-au schimbat în asociaţie. Apoi, în primăvară, am luat decizia să mă concentrez mai mult asupra sufletului meu şi să mă descopăr răspunzadu-mi la unele întrebări. A urmat ultimul proiect organizat de asociaţia BYP şi apoi  o oportunitate de angajare prin stragiu de internship la Infospeed.
Am cunoscut alţi oamenii, am învăţat să fac altfel de alegeri... iar vara asta nu am avut ocazia să vizitez ceea ce mi-am propus, dar am avut parte de două săptămâni la munte în Taberele Infopeed alături de copiii de la care am învăţat cel mai mult, iar asta a fost o călătorie pe cinste!

Am cunoscut oameni ce trăiesc liberi, fără planuri, griji sau temeri, fără bani prea mulţi sau prea puţini, fără să creeze strategii pentru viaţă sau carieră, fără să privească spre vorbele celorlalţi. Ei ştiu doar CUM vor să trăiască... restul, sunt doar alegeri  pe care aşteaptă să le ia la timpul potrivit.  Şi sunt genul ăla de oameni, mereu cu zâmbetul pe buze, mereu cu o poveste interesantă de spus, mereu dispuşi să  "nu lăsăm pe nimeni în spate".
Privind în urmă, îmi propun un singur lucru: să îmi fac planuri dar doar atât cât să îl amuz pe Dumnezeu.

Eu intreb, copiii raspund

Ultimele doua saptamani le-am petrecut in Moieciul de Jos, la o pensiune cocheta cu un nume cat se poate de traditional, Niculina. Am fost acolo impreuna cu o parte din echipa Infospeed. Am gazduit doua tabere pentru copii, prima de Atentie si Concentrare, iar ce-a de-a doua de Invatare si Citire rapida.
Inca de cand imi faceam bagajele aveam un feeling placut, calm... M-am bucurat mai mult ca niciodata de dimineti racoroase, raze de soare abia trezite, cantatul cocosilor si... un caine negru si tare batran ce-i semana latratul cu strigatul unei foci ragusite.