Astzi este prima zi în care descopăr lumea aşa cum e ea la 22 de ani. Puţin obositoare şi foarte morocănoasă. Metrouri neanimate, case necolorate, oameni fără chipuri, totul cuprins de un ropot zgomotos de ploaie. Domni la costum grabitindu-se-n exces, doamne cochete sub umbrele celebre, copii sclifosiţi şi căţei obosiţi de picuri, toate sub acelaşi cer înorat.
Prin ploaie, îmi fixasem ochii pe taxiuri. Voiam şi eu unul, să mă conducă aproape de casă. Eu le făceam cu mâna, ei se făceau ca nu mă văd... Eu îi întrebăm dacă e liber, ei îmi spuneau cât mă costă, eu îi salutăm, ei mă priveau lung... După jumătate de oră de mers prin ploaie şi insistat la telefon, văd un singur taxi orpit în staţie. Alerg spre el şi îl întreb dacă e liber. De pe partea cealaltă a geamului mă privea un tip cu un zâmbet larg, vizibil amuzat de starea şi înfăţişarea mea.
Mă pofteşte în maşină şi începem să discutăm despre cele întâmplate, ploaie, taximestristi, tarife, iubite, baruri, joburi şi alte subiecte comune... Mă plâng puţin de lunea mea de astăzi. Îmi spune: şti care e cea mai bună metodă prin care poţi să îţi începi săptămână? Să faci o faptă bună! Îl întreb încântată ce fapta bună a făcut astăzi de este atât de zen. Se uită la mine şi-mi spune că trebuia să predea maşina şi să ajungă acasă cu jumătate de oră în urmă, dar a preferat... să facă o faptă bună...
Mi-am amintit de două video-uri pe care le-am văzut cu mult timp în urmă, dar care dezvoltă acelaşi subiect. Pe atunci credeam că sunt doar nişte clipuri inspiraționale foarte drăguţ realizate. Acum, ştiu că se poate şi prin lumea mea şi cea de lângă mine.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu