Nu imi doresc nimic special. Ideal ar fi sa primesc un pupic
sfios incurcat de fata de perna pe care dorm. Inainte, credeam ca somnul e o risipa totala de timp. Acum il irosesc
visand. Se intampla saptamanal, sau poate mai des de atat, sa vreau sa raman
singura, nu izolata de restul lumii, doar cu el stand absent pe canapea. Nu
vreau sa discutam nimic, n-am chef! Sa ascultam linistea de la parter si
sfaraitul din ibric. Un ceai de tei care sa imi gadile buzele, mai multa
miere...Sa aruncam cateva cuvinte in cana si apoi sa amestecam cu lingurita
pana se topesc. Ce dulce e acum! A mai ramas dar aburul calai prelins pe coada
ochiului meu. O geana il tine strans sa nu alunece.
Nu vreau sa zambim stupid si moale pentru a rupe tacerea.
Vreau sa mimam ceea ce simtim. Imi incrunt putin fruntea fiind convinsa ca
trebuie sa respir. Ma irita cuvantul
asta "trebuie". Daca nu ar trebui, as mima simplu, murind. Ar fi
pacat, ma gandesc ca ar trebui sa spele singur canile unse cu urme de amintiri
dulci pe care tot noi le-am consumat haini. Oftez! Imi incarc plamanii si apoi
las toata adierea lor sa umble prin casa. Astept sa-mi ceara sa mai fac un ceai
in care sa ingropim dulceturi, flori si miresme de dimineti racoroase...
Inca o zi in care nu ma mai cunosc si care insista sa ma
culc la loc!
2 comentarii:
ce placere sa citesc asa articole, uneori parca simtim aceleasi lucruri dar nu toata lumea poate sa le exprime asa de frumos... si asa de real. Tot inainte!
Multumesc frumos!
Avem aceleasi sentimente, aceleasi cuvinte dar ganduri si moduri diferite pentru a le exprima. Eu doar aranjez cuvinte :) - si-mi place si ma bucura si ca voua va place. Multumesc!
Trimiteți un comentariu