Cum arata jobul ideal?

Cand eram mica voiam sa ma fac de meserie cumparatoare, apoi bunica-mea s-a lasat induiosata de rugamintile mele si dupa ce mi-a luat un pisoias am hotarat ca ma voi face doctor veterinar. Cand pisicul a crescut si i s-a mai taiat pofta de joaca, ma imprietenisem cu o lingura de lemn a bunicii pe care o foloseam drept microfon si puteam sa jur ca eu voi fi cantareata. Andreea Marin si ale sale Surprize-Surprize ne impresiona pe toti la vremea aceea, iar eu ma si visam pe platourile de televiziune cu rochii lungi prezentand emisiuni. Apoi, am pus mana pe un casetofon si le stricam alor mei casetele ca sa-mi inregistrez eu emisiunile transmise direct din bucataria mamei pentru ascultatorii mei care eram, evident, tot eu. Odata ce am devenit eleva, acasa eram invataroarea jucariilor mele si le puneam sa repete lectia pe care am invatat-o eu in ziua respectiva la scoala, le dadeam note si teme...

In lumea copiilor prin tabara Infospeed

Ma aflu in a doua zi din tabara Infospeed, tabara de Atentie si Concentrare. Tabara in care copiii lucreaza zilnic exercitii pentru marirea coeficientului de atentie si concentrare. Printre acestia, sunt si pitici de doar 4 anisori, dar si tineri  elevi de 14 sau 15 ani. Programul este flexibil si placut pentru toata lumea, doar impreuna cu copiii l-am stabilit. Nu facem nimic de capul nostru, totul se negociaza, pentru ca le respectam dorintele si suntem aici in primul rand pentru ei.

In graba, uit sa ma bucur de viata

Statia de metrou de la Unirii este absolut fantastica! Ofera posibilitatea tuturor sa ne observam atat pe noi, dar mai ales pe cei care ne inconjoara.Suntem ca niste furnicute grabite si irascibile...
Si asa, coborand pe scarile rulante catre metroul ce ajunsese in statie dau sa alerg, sa cobor mai rapid, sa ajung mai repede acasa unde sa ma pot relaxa dupa o zi obositoare. Ma supar pe cei care nu stationeaza pe partea dreapta…si ma opresc. De ce ma grabesc? Unde ma grabesc? Acasa, evident.  Ma grabesc pt ca vreau sa ma odihnesc acasa… Logic nu?

Esti student si nu ai experienta? Atunci fa-ti!

Povestea de astazi incepe cu un raspuns primit in urma cu doi ani de la o doamna ce lucrase in HR ca recrutor in mai multe domenii, mai bine de 10 ani. Am intrebat-o ce ar alege intre un absolvent cu nota 10 la licenta dar fara experienta, si un absolvent de nota 7, dar care a participat la activitati de educatie non-formala de-a lungul studiilor. Ghiciti ce mi-a spus?

Tara lui Cineva de Undeva

Lumea in care traiesc e plina de studenti sau oameni care cocheteaza cu zona asta. De trei ani sunt ca ei, vorbesc cu ei, traiesc ca ei, ii observ, ii consiliez, ii indragesc, ii incurajez si simt aceeasi debusolare in toti.
Inca de mici suntem intrebati 'al cui esti tu?', 'ce vrei sa te faci cand vei fi mare?', 'cu cine semeni mai mult?', apoi intervin etichete  vorbe precum 'esti un copil creeativ', 'esti nazdravan', 'esti neatent', 'esti tare destept', ca la scoala sa ni se spuna ca trebuie sa fim buni la matematica si 'romana', iar mai apoi, cand ajungem sa ne inscriem la faculate, ni se adreseaza tot felul de intrebari de genul 'si ce iesi daca faci facultatea X?'. Raspunsul trebuie, si de aceasta data, sa fie multumitor pentru cei care te intreaba. Sub pretextul 'sa ajungi si tu undeva, sa fii cineva', ce-i drept cu cea mai mare bunavointa a parintilor, ne indeamna sa ne inscriem la facultati diverse.

Cum sa faci cele mai prostesti greseli?

Zilnic facem greseli. Mai mici...mai mari, dar facem gafe. Sa ne amintim de cand eram mici si faceam in propriul scutec chiar daca invatasem cum se foloseste olita, era mai comod asa. Sau cand mama ne spunea sa nu punem mana pe nu stiu ce bibelou, iar noi in clipa urmatoare eram acolo cu el in mana incercand sa vedem care e logica mamei. Primavara, incaltati cu ghetutele cele noi eram incantati sa vedem cat de murdara era prima baltoaca iesita in cale...

Declic

Mi-am propus pe anul acesta sa renunt la ignoranta. Si cand zic asta ma refer la a renunta sa mai terc peste atatea ocazii in care as putea folosi timpul pentru mine si dezvoltarea mea.
Imi amintesc cu drag de anii de liceu, acei ani in care ma implicam in orice activitate care mi se parea interesanta. Mereu descopeream cate ceva nou, ceva care contribuia la maturizarea mea. Am renuntat intre timp sa ma implic in zece lucruri si sa nu fac nici macar unul foarte bine. Dar si asa, parca ma plictisesc sa aud tot timpul aceeasi termeni, aceleasi vorbe spuse de aceeasi oameni. Imi place directia pe care merg, procesul prin care trec, lucrurile pe care le invat si oamenii de la care invat, dar obosesc concentrandu-ma doar pe o singura directie. Uneori, am nevoie (cred ca cu totii avem) de o debarasare. Sa facem treaba in alt stil, cu alti oameni, cu alti termeni... o schimbare. Imi permit sa vreau mai mult de la mine, sa ma explorez mai mult.